Despre psihodramă
“Psihodrama este acea metodă care cercetează adevărul sufletului prin intermediul acțiunii”
Jacob Levy Moreno (18 mai1889 – 14 mai 1974) este cunoscut ca psihiatru, psiho-sociolog și educator cu recunoaștere internațională, iar contribuțiile sale remarcabile țin de crearea psihodramei, a sociometriei și de inițierea psihoterapiei de grup. Născut în București, Moreno a crescut, a studiat și și-a desfășurat prima parte a activității în Austria. În 1925 a emigrat în SUA, unde a dezvoltat teatrul improvizației, sociometria, metodologia psihodramatică la Sanatoriul Beacon. Aici, împreună cu soția sa, Zerka T. Moreno au experimentat, au dezvoltat psihodrama, au publicat și au inițiat formarea de practicieni, care au dus mai departe metoda și au aplicat metodologia psihodramatică în medii diferite: sănătate, școli, organizații, penitenciare etc.
Specificul psihodramei este acela că îmbină dialogul și intervențiile verbale cu tehnicile de acțiune, punerea în scenă, concretizarea, folosirea spațiului și a corporalității, mișcarea și interacțiunea. În raportul verbalizare – acțiune, aceasta din urmă este favorizată. Scopul este de a permite persoanei să iasă din zona de vag, abstract, raționalizare, repetiție nevrotică și de a-i propune să experimenteze în concret, aici și acum, îmbinând palierele cognitiv-afectiv-corporal.
Psihodrama clasică
Psihodrama clasică se lucrează într-un studio special amenajat, care constă dintr-un spațiu izolat fonic, prevăzut cu un sistem de iluminat care permite modularea luminii, cu o scenă rotundă, un spațiu pentru auditoriu, recuzită (scaune, perne, eșarfe colorate, stinghii, marionete, saltele, obiecte de pluș etc.), balcon. Un astfel de studio este în principal recomandat pentru lucrul psihoterapeutic, care presupune existența unui spațiu conținător, cu caracter regresiv, care să stimuleze și să susțină travaliul în profunzime. Metodologia psihodramatică poate fi însă aplicată cu succes și în altfel de spații, neutre, fără amenajare specială.
Psihodrama, în forma sa cea mai eficientă se utilizează în grup, participanții devenind suport și agenți terapeutici unii pentru ceilalți. Participanții contribuie la punerea în scenă a conținuturilor interne ale celui care este ales ca protagonist, în calitate de Euri auxiliare sau de martori din auditoriu. Psihodrama poate fi folosită și cu un singur client, atunci când nu există un grup sau nu este posibilă inserarea acestuia într-un grup, variantă numită psihodrama individuală.
LA PSIHODRAMĂ PARTICIPĂ
Directorul
Este cel care conduce sesiunea de psihodramă: producătorul, promotorul acţiunii, regizorul reprezentaţiei, analistul materialului emotiv. Termenul de director exprimă rolul activ şi propozitiv care caracterizează prezenţa sa în interiorul unei sesiuni.
Protagonistul
Este persoana care, la alegerea colegilor, autopropunându-se sau la propunerea directorului, va aduce în scenă un conținut intern: o amintire, o relație, un sistem relațional, un vis, o proiecție în viitor etc. Din acel moment, el este persoana în serviciul căreia se orientează activitatea psihodramatică până la momentul final când, protagonistul se reîntoarce în grup, ca membru egal cu toţi ceilalţi. Protagonistul este ghidat de director care stabilește direcția de lucru, strategia și tehnicile utilizate. Atunci când se lucrează psihodrama individuală, clientul este permanent protagonist.
Eul auxiliar
Este orice membru al grupului care a fost ales de protagonist pentru a juca un rol în reprezentaţia psihodramatică. În acest scop, el se desprinde din auditoriu şi păşeşte pe scenă pentru a intra într-un rol pe care i-l atribuie protagonistul. În cazul pacienţilor cu patologie gravă se lucrează cu euri auxiliare profesioniste (persoane cu pregătire în psihodramă), care au sarcina de a încarna pe scenă, în mod adecvat, fantasmele în manifestarea lor. De asemenea, lucrul cu copii necesită euri auxiliare profesioniste, care să dea consistență și dinamică rolurilor. Dar, în grupurile compuse din persoane cu o patologie uşoară, eurile auxiliare sunt alese dintre participanți, care beneficiază în felul acesta de avantajul de a experimenta din interior roluri și contexte variate.
Auditoriul
După ce protagonistul este ales, ceilalţi membrii ai grupului se retrag în spaţiul rezervat în afara scenei, până la sfârşitul activităţii cu protagonistul. Dintre ei, vor fi alese eurile auxiliare, iar restul vor constitui auditoriul, vor fi martori ai reprezentației psihodramatice sau vor putea interveni pe parcurs, cu acordul directorului și al protagonistului.
Regulile care surprind specificul psihodramei
În lucrarea PSYCHODRAMA -Third volume, Action Therapy an Principles of Practice (2012), J.L. Moreno și Zerka T. Moreno au sintetizat câteva dintre regulile care surprind specificul psihodramei. Vom folosi termenul protagonist, termen folosit de Moreno atunci când se referă la persoana (subiect, pacient, client) care aduce pe scenă un conținut al lumii sale interioare, cu ajutorul directorului de psihodramă și a eurilor auxiliare.
Protagonistul își arată prin acțiune conflictele prin care trece, în loc să vorbească despre ele.
Pentru a face acest lucru, un instrument specific psihodramei este scena. Un studio care are un spațiu scenic special amenajat și destinat, face ca nivelul de implicare și de profunzime să fie mai mare. Totuși, un astfel de proces se poate desfășura și în alte spații sau săli informale, atunci când nu avem la dispoziție un studio de psihodramă.
Protagonistul este ghidat să acționeze în “aici și acum”.
Indiferent când a avut loc sau ar putea să aibă loc întâmplarea la care se referă: în trecut, prezent sau viitor. Mai mult, el își poate imagina o întâmplare sau poate fantaza despre cum va evolua o situație, dar face aceste lucruri în “aici și acum”. Subiectul acționează și vorbește în prezent, nu la trecut, pentru că timpul trecut este legat de memorie, iar a vorbi la trecut îl scoate pe subiect din experiența imediată și îl împinge către poziția de spectator sau de povestitor, mai degrabă decât de actor direct implicat. În psihodramă, pentru a elibera spontaneitatea și a crește prezența în aici și acum, protagonistul este special instruit să facă din timp subordonatul său și nu să se supună el timpului. Consemnul este “să acționezi ca și cum ți se întâmplă acum, astfel încât să poți simți, percepe și acționa ca și cum trăiești asta pentru prima dată”.
Protagonistul își poate exprima “adevărul său”.
Așa cum îl simte și percepe, într-un mod complet subiectiv, fără a fi corectat sau judecat, indiferent de cât de distorsionat pare acest lucru pentru cei care asistă. Este principiul pe care îl numim respectarea adevărului subiectiv.
Protagonistul este încurajat să își maximizeze exprimarea, acțiunile și comunicarea verbală.
În acest sens, orice fel de idei, imagini, gânduri, proiecții, fantezii sunt permise și folosite pentru a fi aduse în scenă. Abia apoi, după ce au fost exprimate, urmează restrângerea lor și instalarea limitelor într-un mod atent. Fără a lăsa spațiu de exprimare în totalitate, stabilirea limitelor poate fi, în cel mai bun caz, doar parțială.
Procesul de încălzire, se realizează de la periferie către centru.
Procesul de punere în formă a grupului și a protagonistului pentru a lucra, se realizează de la periferie către centru. În acest sens, nu se începe cu evenimentele cele mai traumatice din viața persoanei. Se pornește de la un nivel mai superficial, permițând implicarea progresivă a protagonistului, pentru a-l ghida treptat către zonele centrale.
Cel mai adesea, protagonistul este cel care alege timpul, locul, scena, eurile auxiliare.
Cel mai adesea, protagonistul este cel care alege timpul, locul, scena, eurile auxiliare de care are nevoie pentru a pune în scenă o psihodramă. Directorul îl asistă pe protagonist, ca un partener al acestuia, care în unele momente poate deveni mai activ sau propozitiv, dar care ține cont de faptul că protagonistul are oricând dreptul să refuze sau să schimbe o scenă.
Psihodrama este atât o metodă de expresie a libertății, cât și o metodă de educație a controlului.
Psihodrama este atât o metodă de expresie a libertății, cât și o metodă de educație a controlului. Tehnici ca inversiunea de rol, jocul de rol sau antrenamentul de rol (rol-training) presupun tocmai învățarea și/sau controlarea excitabilității. Astfel Eul este susținut și ajutat pentru a căpăta controlul în confruntările cu emoțiile care sunt puse în scenă.
Protagonistului îi este permis să fie lipsit de spontaneitate și de expresivitate, exact așa cum se simte el în acel moment.
Aceasta înseamnă acceptarea inabilității sale de exprimare, apoi asistarea protagonistului în a se accepta pe sine și folosirea de metode variate: solilocviul, dublul, oglinda, inversiunea de rol ș.a. în încercarea de a-l elibera gradual din aceste limitări. Aici pot fi de mare ajutor eurile auxiliare care au rolul să susțină, să asiste și să întărească. Expresivitatea cu orice preț nu este neapărat spontană. Uneori, poate fi doar o acoperire pentru adevăratele sentimente producând, de exemplu, un flux constant și superficial de cuvinte și acțiuni. În schimb, o persoană poate fi absolut spontană în timp ce stă liniștită pe scaun și îi observă pe cei din jur.
Interpretările și insighturile din psihodramă au o natură diferită față de cele din terapiile verbale.
În psihodramă vorbim de insighturi prin acțiune, de învățare prin acțiune sau de catharsis prin acțiune. Sunt procese integrative la care se ajunge în urma sintezei tehnicilor folosite și care au condus protagonistul la un apogeu al încălzirii. Psihodrama este una dintre cele mai interpretative metode, numai că directorul își pune în acțiune interpretările, prin construirea scenei. Pot fi făcute și interpretări verbale, dar acestea nu sunt considerate esențiale.
Chiar și atunci când se oferă o interpretare verbală, aceasta este întotdeauna precedată de acțiune.
Interpretarea verbală poate fi pusă sub semnul întrebării, respinsă sau total ineficientă. Acțiunea vorbește prin ea însăși.
Încălzirea din psihodramă poate acționa diferit de la o cultură la alta.
Pentru aplicarea metodei aceasta trebuie adaptată în funcție de diferențele culturale. Cel mai important este ce începem, nu cum începem.
Sesiunile de psihodramă au trei părți.
Sesiunile de psihodramă au trei părți: încălzirea, punerea în scenă (acțiunea) și împărtășirea în grup (sharing) de la final. Perturbarea oricăreia dintre aceste etape se reflectă asupra întregului proces.
Protagonistul nu este lăsat niciodată să aibă impresia în grup că este complet singur cu o anumită problemă.
Sarcina directorului este să extragă din grup, în etapa de împărtășire, identificări sau rezonanțe la conținutul expus de protagonist. Astfel, se creează o atmosferă de susținere reciprocă, crește coeziunea și sentimentul de ancorare în grup și se lărgește cunoașterea interpersonală.
Protagonistul trebuie să învețe să intre în rolurile celor cu care are relații semnificative.
Protagonistul trebuie să învețe să intre în rolurile celor cu care are relații semnificative, să experimenteze perspectiva celor care fac parte din atomul său social. Pacientul re-integrează în felul acesta, cu mai mult sau mai puțin succes, acele persoane, situații, experiențe și percepții de pe urma cărora suferă. Inversiunea de rol este, prin excelență, o metodă care permite re-integrarea, re-digerarea și creșterea dincolo de aceste experiențe cu impact negativ, eliberând persoana, care astfel devine mai spontană și pozitivă.
Directorul trebuie să aibă încredere în metoda psihodramei ca principal ghid al procesului terapeutic.
Atunci când directorul însuși este încălzit, spontaneitatea prezenței sale și disponibilitatea față de nevoile protagonistului sau ale grupului fac ca metoda psihodramatică să curgă flexibil, conducând către miezul suferinței pacientului, permițând directorului, protagonistului, eurilor auxiliare și celorlalți membrii ai grupului să devină o forță coezivă, sudați într-un proces de maximă învățare emoțională.