Deși munca terapeutică a lui Moreno a fost inspirată din jocul improvizat al copiilor în grupuri, psihodrama ca și metodă terapeutică de grup pentru copii și adolescenți este abia la început de drum. “Din punct de vedere istoric, psihodrama a răsărit din bazele jocului, dar un nou tip de joc a apărut când am început să ne jucăm cu copiii în grădinile și pe străzile din Viena în perioada premergătoare Primului Război Mondial: jocul, ca un mod al vindecării de sine și al terapiei de grup, ca o formă de experiență primală;… jocul ca un fenomen sui generis, un factor pozitiv conectat la spontaneitate și creativitate. Noi am modelat jocul …într-o concepție sistematică și metodologică“ (Moreno Z. , 1973).

Rolul experienței lui Moreno cu copiii în dezvoltarea teoriilor rolurilor și a dezvoltării este evident. În perioada sa creativă timpurie, interesul său pentru a lucra cu copiii s-a concretizat în multiplele sale studii sociometrice realizate la spitalul de copii din Mitterndorf în perioada 1917 – 1919, în grădinițe și scoli din New York în anii 30, precum și în cursurile despre roluri și spontaneitate din cadrul școlii de corecție Hudson. În ciuda acestei implicări și a faptului că Moreno a dezvoltat cele mai importante tehnici psihodramatice în baza dezvoltării rolurilor la copii, psihodrama a fost poziționată ca o metodă exclusivă pentru adulți.

Psihologii au căutat de-a lungul timpului abordări diferite prin care să utilizeze tehnicile și strategiile psihodramei în munca lor cu copiii și adolescenții. În SUA, de exemplu, s-a încercat introducerea psihodramei clasice în terapia copiilor fără foarte multe modificări, ca de exemplu Drabkova 1966, Lockwood și Harr 1973, Shearon 1980, Stockvis – Warnaar și Stockvis 1962  (Aichinger & Holl, 2017).

În Franța, psihodrama a fost adaptată pentru copii și adolescenți cu ajutorul psihanaliștilor, căpătând astfel o nouă dimensiune. Psihanalistul – psihodramatistul M. D. Matisson a rezumat foarte clar acest proces: “Introducerea și evoluția psihodramei în Franța a urmat o singură cale (aceasta esti singura țară în care psihanaliza a avuto influență majoră asupra psihodramei)” (Kende, 2017, p. 7). Această legătură între cele două este cu atât mai neașteptată cu cât Moreno și-a cheltui o mare parte din energie pentru a-l contrazice pe Freud: “la nivel teoretic, nu există nici măcar un principiu psihanalitic pe care Moreno să nu fi încercat să îl contrazică: statul pe canapea, transferul, interpretarea viselor, dinamica inconștientului, el le respinge, unul câte unul, în mod deliberat“