Sociodrama
“O cură pentru bolile sociale” (J. L. Moreno)
Despre sociodramă
Înainte să traverseze oceanul, intervențiile lui Moreno în Austria și Germania ținteau transformări sociale. Mai apoi, la mijlocul anilor ’20, interesul lui Moreno s-a îndreptat către sociometrie, psihoterapie de grup și psihodramă și, deși a mai scris din când în când, nu a continuat să cerceteze și să dezvolte un mod de lucru cu sociodrama, acest din urmă domeniu rămânând în grija urmașilor săi.
De la mijlocul anilor ’80, când a crescut simțitor interesul pentru organizații și în modul lor de funcționare, a avut loc o revigorare a studiului sistemelor sociale. Ca metodă de lucru, sociodrama este valoroasă pentru practicienii ce lucrează cu profesioniști din educație, comunități, organizații și sănătate, pentru că oferă un mod de a gândi și a lucra în aici și acum atât cu sisteme sociale, cât și cu cultura organizațională și de echipă.
Etapele metodei sociodramatice
- Încălzirea – unde provocările sunt (a) să încălzim grupul într-un mod cât mai unitar cu sine, cu ceilalți, cu spațiul, cu metoda de acțiune, cu rolurile importante ale temei și cu tema și (b) să ținem în echilibru atenția pe trei nivele (personal, grup și social); felul în care conducem încălzirea este crucial pentru dezvoltarea sociodramei. Etapa de încălzire, deși evoluează în spirală pe tot parcursul acțiunii, este cristalizată în momentul formulării întrebării sociodramatice, care invită grupul la explorarea temei activând curiozitatea de a cerceta in situ prin această întrebare colectivă „Cum putem noi să…?” De exemplu: „Cum putem preveni bullying-ul în școala noastră?”
- Punerea în scenă inițială – în care cartografiem sistemul și îl mobilizăm să interacționeze; în această fază participanții se încălzesc și mai profund.
- Punerea în scenă ulterioară – în care participanții analizează sistemul și continuă să îl exploreze activându-și spontaneitatea și intrând în plus-realitatea sistemului pus în act; la un moment dat directorul încheie acțiunea. Sunt multe moduri posibile de analiză a sistemului. Aici intră în acțiune elementele cunoscute: inversiunea de rol, dublul și oglinda, folosite însă diferit de psihodramă.
- Concluzia / Integrarea – participanții conștientizează ce s-a întâmplat, ce au învățat și cum pot aplica în viața de zi cu zi. Chiar dacă grupul ca întreg a fost protagonist, învățarea este individuală și necesită timp. Sesiunea se încheie, deși integrarea experienței continuă și după aceasta.
Diferențe între psihodramă și sociodramă
Încălzirea
Încălzirea are ca direcție mult mai mult „noi” și mult mai puțin „eu”; „noi” ca grup, ca sistem; în psihodramă încălzirea este direcționată către sine, ce vreau eu să explorez, în vederea alegerii protagonistului; în sociodramă întregul grup este protagonistul.
Participanții
Participanții pot ieși singuri din rol și pot intra în mod spontan în alt rol, cu permisiunea directorului, cu condiția să anunțe și să schimbe spațiul, postura, energia etc.
"Dublul"
„Dublul” nu are aceeași funcție și nu trebuie validat de persoana căreia i se face dublu ca în psihodramă; în sociodramă dublul este întotdeauna valid și are rolul de a extinde rolul social, de a prezenta și o altă fațetă a acelui rol, un alt adevăr.
Împărtășirea
Împărtășirea din faza finală de integrare se face pe patru nivele:
- Din experiența personală în rol
- Din experiența în rol față de sistem și forțele sociale
- Despre sine ca membru al grupului făcând legătura cu experiența personală
- Despre sine ca membru al grupului în relație cu sistemele sociale din care face parte
Ron Wiener, a definit sociodrama drept „un mod de a însoți un grup
• să-și spună povestea
• să o înțeleagă mai bine și,
• dacă este adecvat, să o schimbe”